Propunere neașteptată pentru încheierea războiului: Rusia să fie primită într-o alianță occidentală. Ce avantaje ar avea Putin

de: Cătălina Burghelea
27 10. 2022

Războiul lui Vladimir Putin în Ucraina durează deja de nouă luni și puțini analiști ar fi putut anticipa cât va dura și câte victime vor urma. Din moment ce încercările de a aduce Kievul și Moscova la masa negocierilor au eșuat, o propunere neașteptată a fost făcută de Seth Barrett Tillman, profesor la Universitatea Maynooth din Irlanda. Potrivit acestuia, soluția pentru încetarea conflictului armat ar fi ca Ucraina și Rusia să fie primite într-o alianță occidentală.

Soluție neașteptată pentru încetarea războiului

O recentă scrisoare trimisă de 30 de democrați americani lui Joe Biden, în care îi solicitau președintelui american să negocieze direct cu Moscova încheierea războiului din Ucraina, a fost retrasă pe motiv că ea a fost redactată cu mai multe luni în urmă și că personalul care a făcut-o publică nu a verificat-o înainte să o expedieze. Pe de altă parte, situația s-a complicat în Rusia, unde opozanții lui Putin nu au alternativă și se confruntă cu acuzații de neloialitate în timpul invaziei.

Nici președintele rus nu are unde să meargă decât înainte, prin escaladarea conflictului din Ucraina. Dacă Vladimir Putin pierde bătălia și nu reușește să ia teritorii, își va pierde puterea, afirmă profesorul Seth Barrett Tillman.

Ucraina și Rusia să fie primite într-o alianță occidentală

Șeful Kremlinului are puțin de pierdut și totul de câștigat prin extinderea agresiunii, riscând escaladarea și folosirea armelor nucleare tactice. Totuși, un asemenea scenariu i-ar putea cauza propria moarte, precum și a milioane de oameni, mai spune analistul irlandez. Prin urmare, Tillman vine cu propunerea ca Ucraina și Rusia să fie primite într-o alianță occidentală.

Potrivit profesorului universitar, este necesară retragerea totală a tuturor trupelor dincolo de granițe, așa cum erau înainte de 24 februarie 2022 și. Dacă acest lucru se va realiza într-un termen de 30 de zile, următorul pas ar fi primirea în UE a celor două țări rivale.

Avantaje pentru Kremlin

În felul acesta, lui Putin i-ar fi mai ușor să se retragă, dacă ar rămâne cu teritoriile avute înainte de invazie. Un alt avantaj pentru Moscova ar fi că rușii devin cetățeni ai Uniunii Europene, cu dreptul de călătorie și de a lucra în tot blocul comunitar.

Dacă oferta ar fi respinsă, atunci președintele Putin și aliații săi politici ar avea și mai puțin sprijin popular, pentru că alegătorul rus ar ști că incompetența liderului de la Kremlin în război și intransigența lui de a încheia pacea i-au costat cetățenia UE, a conchis Seth Barrett Tillman, notează Newsweek.